”Aspiracion”

Zeci de gânduri mi-au inundat creierul într-o noapte albă, pe pistele unor sinapse. Alergau dintr-un colț într-altul, amintiri din copilărie, necazuri, bucurii (puține dar esențiale), reușite, eșecuri, vise și speranțe nematerializate, toate aleargă prin fața minții mele. Unul singur a avut curajul să se apropie și să-mi răstălmăcească sufletul. Acesta a fost în materia mea de la geneza ființei mele. Gândindu-mă la anii pe care-i am, nu poate sa-mi sădească în suflet decât dezamăgire, neputință, deznădejde, tristețe, că viața mi-a luat o parte din esența templului meu. Totuși, uneori, printre aceste aporii se întrevede o luminiță, parcă ar fi speranța în esența acestei răzvrătiri, pâlpâie prea slab ca să mai poată deveni aspiracion, a fost cândva.  Ah! ceva îmi curge pe obraji,  râuri  de lacrimi acide îmi sapă în obrajii arizi care se îmbogățesc pe zi ce trece în riduri, aceste dâlme provoacă șanțuri ale chinului interior. Am fost brav până acum, dar am fost zdruncinat de o luminiță albă. Îmi este teamă că se va transforma într-o pitică neagră, iar o parte din esența întregului meu va dispărea. Mă ridic cu puțină forță din patul moale ce-mi susține templul, pășesc greoi și apăsat spre aerul din afara camerei, mă trezesc cu cerul senin deasupra capului, un cer în noapte luminat de aștri care au semnul prieteniei încrustat pe bolta cerească. E semnul prieteniei între mine și o ființă devenită prea devreme astrul meu, în acel simbol îl zăresc pe Mihăiță care stă și veghează neliniștile mele, păcat că a fugit acolo sus, m-a lăsat singur cu neliniștile mele. De parcă nu-mi era de ajuns că trăiesc într-o țară minunată plină de idioți, acești cretini care trăiesc  într-un rai cu influențe balcanice, e paradox românesc. Noaptea albă care mi-a frământat sufletul cu puțină drojdie în el, sper că mi-a curățat impuritățile de pe plantația creierului meu, pentru a permite ecloziunea altor aspirationis (din lat.). Această bulversare aparține trecutului și trebuie să rămână acolo. M-am reîntors în patul meu, sperând să forțez  somnul să-mi închidă pleoapele pentru a trage cortina asupra haosului provocat în universul cerebral de germeni ai eșecului pe un anumit plan.  Singura evadare este să accept eșecul în sine ca pe un tratament pentru dezvoltarea planului secund, a cărui actor sunt în prezent. Să fac din cel secund unul primar și primordial pentru ființa mea. Prin metamorfoză (dacă va avea loc) sper să mă definitivez ca personalitate și ființă bipedă cu un dram de rațiune. Și totuși în fond și la urma urmei s-a tras cortina! 

Motto: (The) Ópus-ul meu unește

                                     convingerile și principiile pe care mi le-

                                  am creat   modelându-mi astfel viata, și

                                                                        asta mă face fericit!

Francis Bacon: Trei studii pentru portrete – Lucian Freud -1966

Francis Bacon

Acest articol a fost publicat în EUL NOSTRU și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s