Dansul beatitudinii

Lumea este amorțită, eu nu am stare. Sunt prins de vraja universului.  O stare de beatitudine îmi cuprinde corpul, un extaz de nedefinit îmi cucerește sufletul. Sunetele care îmi redau o tonalitate ce-mi eliberează sufletul, îmi hrănește această stare. Creierul dansează, neuronii cântă. Picioarele mi se desprind ușor de pe pământ, mă ridic deasupra tuturor.  Sus, tot mai sus! Privind în jos, mușuroaie de oameni se agită într-un plan îndepărtat. Urc, și tot urc! Ce senzație! Universul mă atrage cu forța unei găuri negre. Deasupra pământului cineva mă așteaptă să-mi arate misterele infinitului. Este Mihăiță (un tinerel din copilăria trecutului care este prezent în inima mea), cel care s-a dus printre astre ca să mă învețe tainele acestui neant plin de necunoscute.  Risc să plutesc într-o derivă prin univers, risc să explodez în univers, risc să mă transform în pleiade sub privirea neobosită a megaliților. Această trăire o iau ca pe o evadare, detașare față de probleme cotidiene care ne izbesc în fiecare zi de pământ. O gravitație a problemelor are ca antidot muzica. Muzica este un excitant al substanței cenușii, creativitatea zboară prin toate părțile corpului. Lumea este a mea, acum și în astfel de stări absolute. Nu există divinitate care să mă răpească, e prea imens sufletul meu pentru ei, devoratori de EU. Sunt față în față cu eternitatea, nu o pot atinge, dar o pot privi, este aproape de esența mea. O fi începutul nebuniei? Sau este doar un dans al beatitudinii?

                                                 Motto: (The) Opus-ul meu unește

                                     convingerile și principiile pe care mi le-

                                  am creat   modelându-mi astfel viata, și

                                                                        asta mă face fericit!

P.S. – La fiecare postare în această categorie, voi atașa câte o pictură pentru a caracteriza comentariul. Sîc!

Maxfield Parrish – Bubble dream

bubble dream

Acest articol a fost publicat în EUL NOSTRU și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s